Sari la conținut

Fața ascunsă a Lunii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la o emisferă a satelitului natural al Pământului. Pentru alte sensuri, vedeți Fața ascunsă a Lunii (dezambiguizare).
Fața ascunsă a Lunii, fotografiată în timpul misiunii Apollo 16, în 1972.

Fața ascunsă (sau fața nevăzută) a Lunii este emisfera Lunii opusă celei orientate spre Pământ, care rămâne în mare parte invizibilă de pe acesta.[1] Este uneori denumită impropriu „fața întunecată” a Lunii (din engleză, the dark side of the Moon), deoarece această emisferă primește, la rândul ei, lumină solară.[2] Această emisferă prezintă numeroase cratere de impact și relativ puține mări lunare, comparativ cu fața vizibilă.[3]

La 3 ianuarie 2019, sonda chineză Chang'e 4 a realizat prima aselenizare controlată pe fața ascunsă a Lunii. Ulterior, misiunea Chang'e 6 a colectat primele eșantioane de sol și roci din această regiune, aduse pe Pământ la 25 iunie 2024.[4][5]

Luna prezintă aproximativ aceeași emisferă către Pământ, deoarece perioada sa de rotație în jurul propriei axe este egală cu perioada siderală de revoluție în jurul Pământului (aproximativ 27,32 zile), fenomen cunoscut sub denumirea de rotație sincronă. Perioada sinodică a Lunii, reprezentând intervalul mediu dintre două faze lunare identice, este de aproximativ 29,53 zile.[6][7]

Forțele mareice exercitate de Pământ au încetinit treptat rotația Lunii, determinând sincronizarea acesteia cu mișcarea sa orbitală. Contrar unei concepții greșite, Luna se rotește în jurul propriei axe, efectuând o rotație completă la fiecare revoluție siderală în jurul Pământului.[8]

Datorită librației, aproximativ 18% din emisfera ascunsă devine vizibilă de pe Pământ în cursul ciclului de librație, care este determinată în principal de particularitățile mișcării orbitale și de orientarea axei de rotație a Lunii. Aceste regiuni marginale sunt însă dificil de observat în detaliu, deoarece sunt văzute sub un unghi foarte oblic. În total, aproximativ 59% din suprafața Lunii poate fi observată de pe Pământ de-a lungul timpului.[9][10]

Hărți topografice ale feței vizibile (stânga) și feței ascunse (dreapta) ale Lunii, cu altitudinile reprezentate prin culori.

Relieful feței ascunse a Lunii este caracterizat prin numeroase cratere de impact și printr-o întindere mult mai redusă a mărilor lunare decât pe fața vizibilă.[3] Pe această emisferă se află Bazinul Polul Sud-Aitken, cu un diametru de peste 2.500 km, considerat cel mai mare crater de impact cunoscut din Sistemul Solar.[11]

O altă diferență importantă între cele două emisfere este grosimea scoarței lunare, estimată la aproximativ 60 km pe fața ascunsă și 40 km pe cea vizibilă.[12] Scoarța mai groasă a feței ascunse a îngreunat ascensiunea magmei spre suprafață, ceea ce contribuie la explicarea întinderii reduse a mărilor lunare, formate prin solidificarea lavei bazaltice.[13]

Mările lunare, întinderi de lavă bazaltică solidificată, acoperă aproximativ 30% din fața vizibilă a Lunii, dar numai aproximativ 1% din fața ascunsă.[14][15] Deoarece rocile bazaltice ale mărilor lunare au un albedo mai scăzut decât rocile din regiunile înalte, fața ascunsă are, în general, o reflectivitate mai mare decât fața vizibilă.[16]

O altă diferență între cele două emisfere este distribuția elementelor radioactive producătoare de căldură. Măsurătorile efectuate de sonda Lunar Prospector au evidențiat concentrații mai ridicate de toriu și potasiu pe fața vizibilă a Lunii, în special în regiunea Oceanus Procellarum–Mare Imbrium. Această regiune, cunoscută sub denumirea de Procellarum KREEP Terrane, este bogată în materiale de tip KREEP (potasiu, elemente din grupa pământurilor rare și fosfor). Concentrarea elementelor radioactive în această parte a Lunii ar fi contribuit la menținerea unor temperaturi interne mai ridicate și la favorizarea activității vulcanice, explicând parțial diferențele dintre cele două emisfere.[17][18]

Cea mai mare parte a emisferei opuse nu poate fi observată direct de pe Pământ. Primele imagini ale feței ascunse a Lunii au fost realizate la 7 octombrie 1959 de sonda spațială sovietică Luna 3⁠(en)[traduceți], marcând începutul explorării și cartografierii acestei regiuni.[19][20]

Pe baza imaginilor transmise de Luna 3, Academia de Științe a Uniunii Sovietice a publicat, în 1960, primul atlas al feței ascunse a Lunii.[21]

La 26 aprilie 1962, sonda americană Ranger 4⁠(en)[traduceți], lansată de NASA cu trei zile înainte, a devenit prima navă spațială a Statelor Unite care a ajuns pe suprafața unui alt corp ceresc, prin impactul cu fața ascunsă a Lunii. Misiunea nu și-a îndeplinit însă obiectivele științifice, deoarece o defecțiune a computerului de bord a împiedicat funcționarea instrumentelor și transmiterea imaginilor și a datelor științifice.[22][23]

La 20 iulie 1965, sonda sovietică Zond 3⁠(en)[traduceți] a fotografiat fața ascunsă în timpul unui survol lunar, obținând imagini cu o rezoluție superioară celor realizate de Luna 3. Misiunea a fotografiat și regiuni care nu fuseseră observate anterior, contribuind la extinderea cartografierii lunare.[24]

În 1967, Academia de Științe a Uniunii Sovietice a publicat la Moscova a doua parte a Atlasului feței ascunse a Lunii, realizată pe baza imaginilor obținute de sonda Zond 3. Această publicație a contribuit la extinderea cartografierii și la identificarea formațiunilor de relief de pe emisfera lunară nevăzută de pe Pământ.[25]

Între 1966 și 1967, NASA a desfășurat programul Lunar Orbiter program⁠(en)[traduceți], alcătuit din cinci sonde spațiale destinate fotografierii și cartografierii suprafeței lunare, inclusiv pentru identificarea unor locuri potrivite aselenizărilor programului Apollo. Primele trei misiuni s-au concentrat asupra unor posibile locuri de aselenizare, în timp ce Lunar Orbiter 4 și Lunar Orbiter 5 au realizat observații cartografice mai ample, inclusiv asupra feței ascunse. Lunar Orbiter 4 a fotografiat cea mai mare parte a acestei emisfere, iar Lunar Orbiter 5 a completat acoperirea fotografică, obținând și imagini detaliate ale unor regiuni selectate. În ansamblu, programul a permis fotografierea a aproximativ 99% din suprafața Lunii.[26][27]

Primii oameni care au observat direct fața ascunsă a Lunii au fost astronauții Frank Borman, Jim Lovell și William Anders, membri ai echipajului misiunii Apollo 8, la 24 decembrie 1968, în timpul primei misiuni spațiale cu echipaj uman care a orbitat Luna.[28][29]

În timpul misiunii Apollo 8, comunicațiile radio cu Pământul erau întrerupte aproximativ 45 de minute la fiecare revoluție în jurul Lunii, atunci când nava spațială trecea în spatele acesteia. Manevra de inserție pe orbita lunară, efectuată la 24 decembrie 1968, s-a desfășurat în afara contactului radio cu centrul de control al misiunii.[29]

Pentru misiunea Apollo 17 a fost luată în considerare și o aselenizare în craterul Tsiolkovskiy, situat pe fața ascunsă a Lunii. Propunerea, susținută de astronautul și geologul Harrison Schmitt, a fost respinsă din cauza dificultăților operaționale și a costurilor suplimentare presupuse de utilizarea unor sateliți-releu pentru menținerea comunicațiilor cu Pământul. Misiunea a aselenizat în cele din urmă în valea Taurus–Littrow, pe fața vizibilă.[30][31]

La 3 ianuarie 2019, sonda chineză Chang'e 4 a realizat prima aselenizare controlată pe fața ascunsă a Lunii, în craterul Von Kármán, situat în Bazinul Polul Sud-Aitken. Misiunea, desfășurată în cadrul programului chinez de explorare lunară, a inclus un modul de aselenizare și vehiculul de explorare Yutu-2, destinat studierii suprafeței și structurii subsolului lunar. Comunicațiile cu Pământul au fost asigurate prin satelitul-releu Queqiao, lansat în mai 2018 și amplasat pe o orbită de tip halo în apropierea punctului Lagrange L2 al sistemului Pământ–Lună.[32][33]

La 3 mai 2024, China a lansat misiunea Chang'e 6, destinată colectării și aducerii pe Pământ a unor eșantioane de pe fața ascunsă a Lunii. Sonda a aselenizat la 2 iunie 2024 în partea sudică a bazinului Apollo, situat în interiorul bazinului Polul Sud–Aitken. După colectarea a aproximativ 1,94 kg de roci și regolit lunar, capsula cu eșantioane a revenit pe Pământ la 25 iunie 2024, aterizând în Mongolia Interioară, China. Misiunea a reprezentat prima recuperare de materiale de pe fața ascunsă a Lunii, oferind cercetătorilor posibilitatea de a studia direct compoziția și evoluția geologică a acestei emisfere.[34][35][36]

Utilizări și misiuni propuse

[modificare | modificare sursă]

Fața ascunsă a Lunii a fost propusă ca amplasament pentru instalarea unor radiotelescoape, deoarece masa Lunii constituie un ecran natural împotriva interferențelor radio provenite de pe Pământ. Un astfel de proiect este Lunar Crater Radio Telescope (LCRT), studiat de NASA, care prevede instalarea unui radiotelescop într-un crater lunar pentru observarea undelor radio de frecvență joasă, dificil sau imposibil de detectat de la suprafața Pământului.[37][38]

Printre amplasamentele propuse pentru observatoare radio se numără craterul Daedalus, situat în apropierea centrului feței ascunse. Cu un diametru de aproximativ 100 km și margini care ating înălțimi de circa 3 km, craterul ar putea oferi o protecție suplimentară împotriva interferențelor radio provenite de la sateliții artificiali.[39] În cadrul studiilor pentru proiectul Lunar Crater Radio Telescope, a fost analizată și posibilitatea instalării unui reflector cu diametrul de 350 m într-un crater lunar de aproximativ 1,3 km, utilizând sisteme robotizate pentru construcție.[40]

Instalarea radiotelescoapelor pe fața ascunsă a Lunii presupune dificultăți tehnice considerabile. În cazul proiectului Lunar Crater Radio Telescope (LCRT), una dintre principalele provocări este desfășurarea unei structuri reflectorizante de mari dimensiuni într-un crater lunar, cu ajutorul unor vehicule robotizate. Structura trebuie să reziste variațiilor extreme de temperatură, păstrându-și forma și proprietățile necesare observațiilor radioastronomice.[38] Alte dificultăți sunt asigurarea energiei electrice pe durata nopții lunare și transmiterea datelor către Pământ, care necesită sisteme de comunicații indirecte. În plus, echipamentele și comunicațiile trebuie proiectate astfel încât să nu compromită mediul radio protejat al feței ascunse.[41]

Un alt proiect studiat în cadrul programului NASA Innovative Advanced Concepts (NIAC) este FarView, un observator radioastronomic de joasă frecvență propus pentru fața ascunsă a Lunii. Proiectul prevede instalarea unei rețele de aproximativ 100.000 de antene dipol, distribuite pe o suprafață de circa 200 km², pentru studierea epocii întunecate a Universului, perioada anterioară formării primelor stele. O particularitate a proiectului este utilizarea resurselor lunare pentru fabricarea locală a antenelor și a unei mari părți a infrastructurii necesare, prin extragerea metalelor din regolitul lunar.[42][41]

Formațiuni geografice denumite

[modificare | modificare sursă]
Formațiuni de pe fața ascunsă a Lunii
AitkenChappellGullstrandKuglerMons TaiSartonVallis Inghirami
AmiciChernyshevH. G. WellsKulikMontes CordilleraSchlesingerVan de Graaff
Restul formațiunilor
AnuchinComrieHaynLacus LuxuriaeMontes RookShalerVan der Waals
ApolloCrookesHeguLacus OblivionisNicholsonShternbergvan't Hoff
Avogadrod'AlembertHertzsprungLambNishinaShuleykinVavilov
Bazinul Coulomb–SartonDaedalusHippocratesLanderOhmSikorskyVertregt
Bazinul Polul Sud–AitkenDavissonHouzeauLangevinOppenheimerSniadeckiVirtanen
Bel'kovichDebusIcarusLebedevOresmeSommerfeldVolkov
Belopol'skiyDelporteIntegrityLeibnitzPannekoekStatio TianheVon Kármán
BergstrandDysonIoffeLucretiusParaskevopoulosStebbinsVon Neumann
BerknerEllermanIzsakMaksutovParenagoStoletovVon Zeipel
BirkhoffEmdenJennerMare AustralePatsaevSverdrupWan-Hoo
BjerknesEsnault-PelterieKamerlingh OnnesMare FrigorisPerrineTianjinWiener
BokFermiKirkwoodMare HumboldtianumPettitTikhovWright
CampbellFinsenKluteMare IngeniiPirquetTitovYamamoto
CantorFlemingKolhörsterMare MoscoviensePogsonTsanderZhinyu
CarnotFowlerKomarovMare OrientalePolul Sud lunarTsinger
CarrollFridmanKorolevMcKellarPriestleyTsiolkovskiy
CassegrainGanskiyKovalevskayaMendeleevQueteletTyndall
ChandlerGerasimovichKrasovskiyMichelsonRowlandVallis Bouvard

Fața Pământului opusă Lunii

[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de Lună, Pământul nu prezintă o rotație sincronă în raport cu satelitul său natural, astfel încât nu există o emisferă terestră permanent ascunsă de acesta. Totuși, în fiecare moment, partea Pământului orientată în direcția opusă Lunii prezintă o proeminență mareică, asemenea părții orientate spre Lună. Cele două proeminențe sunt produse de forțele mareice, rezultate din diferențele de atracție gravitațională exercitată de Lună și din mișcarea sistemului Pământ–Lună în jurul centrului comun de masă.[43]

  1. ↑ „Poveștile Cerului. Sistemul Solar. Numai de Bine despre LUNĂ!”. Planetariul Baia Mare. . Accesat în .
  2. ↑ „The Dark Side of the Moon” (în engleză). NASA Goddard Space Flight Center. Accesat în .
  3. 1 2 „The Moon From the Other Side” (în engleză). NASA. Accesat în .
  4. ↑ „Moon Missions” (în engleză). NASA. Accesat în .
  5. ↑ „First ever rocks from the Moon's far side have landed on Earth”. Nature (în engleză). . doi:10.1038/d41586-024-02101-5.
  6. ↑ „Top Moon Questions”. NASA Science (în engleză). NASA. Accesat în .
  7. ↑ „Moon Fact Sheet” (în engleză). NASA. Accesat în .
  8. ↑ „Moon Facts” (în engleză). NASA. Accesat în .
  9. ↑ „Moon Viewing Tips” (în engleză). NASA. Accesat în .
  10. ↑ „Moon Phases” (în engleză). NASA. Accesat în .
  11. ↑ „What is the South Pole-Aitken Basin?” (în engleză). NASA. Accesat în .
  12. ↑ „Moon Composition & Structure” (în engleză). NASA. Accesat în .
  13. ↑ „Far Side of the Moon” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  14. ↑ „Nearside of Earth's Moon as Seen by the Clementine Spacecraft” (în engleză). NASA/JPL/USGS. . Accesat în .
  15. ↑ „Lunar Nearside-Farside Mare Basalt Asymmetry: The Combined Role of Global Crustal Thickness Variations and South Pole-Aitken (SPA) Basin-Induced Lithospheric Thickening”. Geophysical Research Letters (în engleză). . doi:10.1029/2024GL110510.
  16. ↑ „Moonlight” (în engleză). NASA. Accesat în .
  17. ↑ Feldman, W. C. (). „Global distribution of lunar composition: New results from Lunar Prospector”. Journal of Geophysical Research: Planets (în engleză). doi:10.1029/2001JE001506.
  18. ↑ „Elemental composition of the lunar surface: Analysis of gamma ray spectroscopy data from Lunar Prospector”. Journal of Geophysical Research: Planets (în engleză). . doi:10.1029/2005JE002656.
  19. ↑ „First Close-up of the Far Side of Moon” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  20. ↑ „The Averted Side Of The Moon” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  21. ↑ „Astronautics and Aeronautics, 1966” (PDF) (în engleză). NASA. p. 305. Accesat în .
  22. ↑ „Ranger 4” (în engleză). NASA. Accesat în .
  23. ↑ „Ranger 4” (în engleză). NASA Jet Propulsion Laboratory. Accesat în .
  24. ↑ „Beyond Earth: A Chronicle of Deep Space Exploration, 1958–2016” (PDF) (în engleză). NASA. . Accesat în .
  25. ↑ „Atlas of the Far Side of the Moon: Part 2” (în engleză). Science Museum Group. Accesat în .
  26. ↑ „Lunar Orbiter Program” (în engleză). NASA. Accesat în .
  27. ↑ „Lunar Orbiter 5” (în engleză). NASA. Accesat în .
  28. ↑ „Apollo 8: Mission Details” (în engleză). NASA. Accesat în .
  29. 1 2 „50 Years Ago: Apollo 8 in Lunar Orbit” (în engleză). NASA. Accesat în .
  30. ↑ „Apollo 17 Landing Site Overview” (în engleză). Lunar and Planetary Institute. Accesat în .
  31. ↑ „Down to Earth: The Apollo Moon Missions That Never Were”. Scientific American (în engleză). Accesat în .
  32. ↑ „First Look: Chang'e Lunar Landing Site” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  33. ↑ „Chang'e-4” (în engleză). National Space Science Data Center, Chinese Academy of Sciences. Accesat în .
  34. ↑ „China's Chang'e-6 moon probe lands back on Earth”. Reuters (în engleză). . Accesat în .
  35. ↑ „Nature of the lunar far-side samples returned by the Chang'E-6 mission”. National Science Review (în engleză). 11 (11). . doi:10.1093/nsr/nwae328.
  36. ↑ „NASA's LRO Spots China's Chang'e 6 Spacecraft on Lunar Far Side” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  37. ↑ „Lunar Crater Radio Telescope (LCRT) on the Far-Side of the Moon” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  38. 1 2 „Lunar Crater Radio Telescope: Illuminating the Cosmic Dark Ages” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  39. ↑ „For Peace and Quiet, Try the Moon” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  40. ↑ „Lunar Crater Radio Telescope (LCRT) on the Far-Side of the Moon: NASA Innovative Advanced Concepts (NIAC) Phase 2 Report” (în engleză). NASA Technical Reports Server. Accesat în .
  41. 1 2 Polidan, Ronald S. (). „FarView: An in-situ manufactured lunar far side radio array concept for 21-cm Dark Ages cosmology”. Advances in Space Research (în engleză). 74 (1): 528–546. doi:10.1016/j.asr.2024.04.008.
  42. ↑ „FarView Observatory – A Large, In-Situ Manufactured, Lunar Far Side Radio Array” (în engleză). NASA. . Accesat în .
  43. ↑ „Gravity, Inertia, and the Two Bulges” (în engleză). NOAA National Ocean Service. Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]