Sari la conținut

Casa de Este

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stema Casei de Este

Casa de Este sau Casa d'Este este o familie nobilă de origine italiană și una dintre cele mai longevive dinastii europene. Primii reprezentanți pe linie de descendență masculină pot fi urmăriți până la membrii familiei Obertenghilor. Începând din anul 951, membrii Casei de Este au fost margrafi ai Liguriei de Est și începând din jurul anului 1000 margrafi de Milano, Tortona și Genova. Ultima ramură descendentă, Casa de Austria-Este, s-a stins în 1875 la moartea ducelui Francisc al V-lea de Austria-Este, dar a supraviețuit până în zilele noastre prin moștenire și o nouă creare dinastică.

Alberto Azzo al II-lea d'Este (1009–1097), margraf de Milano, s-a căsătorit cu moștenitoarea Welfilor suabi. Fiii săi au fondat cele două linii principale ale familiei:

  • Casa Welf-Este (linia veche), duci de Bavaria din 1070, din care descinde Casa de Hanovra, existentă și astăzi;
  • Casa Fulc-Este (linia tânără), a domnit în Ferrara între 1240 și 1597, în Modena între 1288 și 1796, devenind duci în 1452; membrii familiei au fost importanți patroni ai artelor în timpul Renașterii; linia s-a stins în 1803 fiind succedată de o ramură a Casei de Habsburg (Casa de Austria-Este).

Gottfried Wilhelm Leibniz a fost cel care, în timpul studiilor sale genealogice făcute la comanda Welfilor în 1688, a dovedit originea comună a celor două familii și a explicat, de asemenea, „reunificarea” celor două ramuri ale familiei odată cu căsătoria moștenitorului tronului, Rinaldo d'Este, cu prințesa Charlotte Felicitas de Brunswick-Lüneburg.[1]

Originea numelui

[modificare | modificare sursă]
Stema Casei de Este în 1431

Numele familiei este legat de orașul venețian Este, deoarece acesta era inclus în teritoriile deținute de familie încă din secolul al XI-lea. Margraful Alberto Azzo al II-lea d'Este și-a mutat curtea acolo în 1073,[5] care a rămas acolo până în 1242, când Azzo al VII-lea d'Este, după ce l-a învins pe Ezzelino al III-lea da Romano, a mutat familia la Ferrara. În acest oraș, numit mai târziu Estense, familia a ajuns la sfârșitul secolului al XII-lea pentru a-și extinde sfera de influență, care până atunci se afla în regiunea Veneto.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Origine: familia Obertenghilor

[modificare | modificare sursă]

Originea familiei Obertenghilor este neclară. Familia, care descinde probabil din nobilimea francă, s-a stabilit în Lombardia în perioada carolingiană târzie. Cel mai vechi strămoș cunoscut este margraful Adalbert, care a trăit în jurul anului 900 și al cărui fiu, Oberto I (d. 975), a fost în anul 945 un aliat al margrafului Berengar al II-lea, ales rege al Italiei în 950. În 951 Berengar i-a acordat lui Oberto Margrafiatul Liguriei de Est (în italiană Marca Obertenga). Margraful Oberto a fondat dinastia Obertenghilor, care fiind susținătoarea împăratului Otto cel Mare a asigurat poziția familiei chiar și după căderea lui Berengar. Fiul său, Oberto al II-lea (d. după 1014) a devenit conte palatin al Italiei, margraf de Milano, Tortona și Genova.

Teritoriul Obertenghilor s-a micșorat și s-a fragmentat datorită împărțirii moștenirii, a conflictelor cu alte familii, dar și ca urmare a presiunii exercitate de orașele aflate în ascensiune (între altele Milano, Genova, Piacenza, Tortona, Pavia, Bobbio). Linia masculină a Obertenghilor s-a fragmentat în ramuri purtând alte nume, unele dintre ele supraviețuind până în epoca modernă. Pe lângă Este, acestea includ familiile Malaspina și Pallavicini, care au moștenit rămășițe ale fostei mărci a Obertenghilor.

Originea și descendența Liniilor Welf-Este și Fulc-Este

[modificare | modificare sursă]
Alberto Azzo al II-lea și prima sa soție, Cunigunda, moștenitoarea Welfilor

Oberto al II-lea, nepotul lui Alberto Azzo al II-lea, margraf de Milano, a construit în 1056 lângă orașul Este o cetate căreia i-a dat același nume. Astfel, a apărut ramura Este a dinastiei Obertenghilor.

Alberto Azzo al II-lea a avut trei fii din două căsătorii. Aceștia au fondat diferitele linii ale familiei:

  • Welf al IV-lea d'Este (Guelfo), a fost fiul Cunigundei de Altdorf (d. înainte de 1056, ultima moștenitoare a Welfilor); el este strămoșul liniei germane mai tinere a Welfilor (Welf-Este), continuatâ până la actuala familie regală britanică și încă prosperă pe linie masculină - Casa de Hanovra;
  • Hugo al V-lea de Maine, primul fiu din a doua căsătorie, a moștenit comitatul Maine de la mama sa, Garsenda, dar l-a vândut un an mai târziu; a murit fără urmași;
  • Fulco I d'Este (d. 1128/1135), al doilea fiu din căsătoria cu Garsenda de Maine, a fondat linia italiană tânără (Fulc-Este sau Este); descendenții săi au fost margrafi de Este din 1171, duci de Modena și Reggio din 1452 și duci de Ferrara din 1471; descendența pe linie masculină a familiei s-a încheiat în 1803; a fost succedată de Casa de Austria-Este.

Linia Fulc-Este în Ferrara și Modena

[modificare | modificare sursă]

Fulco I d'Este (1070–1136) a moștenit la moartea tatălui său, în 1097, posesiunile familiei din regiunea Veneto, în jurul orașelor Mantua, Padova, Treviso și Verona (excluzând aceste orașe libere), iar fratele său mai mare, ducele Welf al IV-lea al Bavariei, a primit teritoriile situate la nord de Alpi. Această divizare a teritoriilor, nu a fost însă recunoscută de Welf al IV-lea. Abia în 1154, în timpul nepotului său, Henric Leul, posesiunile italiene au fost acordate definitiv moștenitorilor lui Fulco, printr-un tratat încheiat între Welfi și Fulco Este. Fulco și descendenții săi au luat numele de la Castelul Este din Veneto, deși și-au asumat titlul de margraf abia în 1171; înainte de aceasta, stăpâneau Este și îndeplineau funcția de legați imperiali. Fulco însuși stabilise deja legături cu nobilimea din Ferrara, a cărei stăpânire a fost dobândită de familia Este un secol mai târziu.

Familia Fulc-Este a dobândit ulterior noi teritorii. În 1146 Azzolino d'Este a moștenit proprietățile din Ferrara ale familiei lui Guglielmo Adelardi. Azzo al VI-lea (d. 1212), primul margraf de Este, a fost ales podestat al Ferrarei în 1196, funcție deținută și de generațiile următoare ale familiei. În 1210 papa i-a acordat și titlul ereditar de margraf al Anconei. În 1239 familia Este și-a mutat definitiv reședința principală la Ferrara. Obizzo al II-lea d'Este a devenit signore de Ferrara în 1264, de Modena în 1288 și de Reggio nell'Emilia în 1289. Orașul Este a fost ocupat de mai multe ori în timpul conflictelor dintre susținătorii împăratului Frederic al II-lea și cei ai papei (ghibelini și guelfi). Margrafii se alăturaseră susținătorilor papei (guelfi). În 1275 Este a ajuns sub controlul Padovei și în 1405, împreună cu Padova, a devenit parte a Republicii Veneția.

În următoarele trei secole, familia Este a transformat Ferrara într-o importantă putere economică și un centru al culturii. În urma revoltei populare din 1385, a fost construit Castelul Estense ca fortăreață și reședință. În 1452 Borso d'Este a primit orașul Ferrara de la împăratul Frederic al III-lea și titlul ducal pentru Modena și Reggio, ambele ca feude imperiale făcând parte din Regatul Italiei Imperiale. Din 1471 Borso d'Este a deținut Ferrara ca feudă papală acordată de papa Paul al II-lea.

Castelul din Este construit în 1339 pe locul fostului castel al margrafului (distrus în 1317)

Familia stabilise o legătură cu regii Franței încă din epoca carolingiană. În perioada războaielor italiene din timpul Renașterii, acest parteneriat s-a dovedit rezistent: între 1495 și 1498, doar Republica Florența și familia Este au rămas loiale Franței, iar în războiul dintre 1510 și 1512 familia a scăpat în mod neașteptat de ruina totală, în timp ce sprijinul militar francez scădea. În 1577 Alfonso al II-lea a vândut margrafiatul de Vignola (lângă Modena) papei Grigore al XIII-lea respectiv fiului nelegitim al acestuia, Giacomo Boncompagni.

Palatul Ducal din Modena, comandat de Francesco I în 1634

Linia legitimă a familiei s-a stins odată cu Alfonso al II-lea d'Este în 1597. Deoarece Alfonso nu a avut copii, moștenitorul posesiunilor sale a fost vărul său, Cesare d'Este, fiul unchiului său, Alfonso d'Este, marchiz de Montecchio. Papa Clement al VIII-lea nu a recunoscut această moștenire (Alfonso d'Este fiind doar fiu natural), a confiscat în 1598 Ferrara ca feudă fără stăpân și a anexat-o Statelor Papale. Astfel, „linia bastardă” a familiei Este a rămas doar în posesia Ducatului de Modena, ca feuda imperială.

Renumita colecție de artă a familiei Este era împărțită între cele două reședințe principale. Când Ferrara a fost încorporată în Statele Papale, cardinalul Pietro Aldobrandini, nepotul papei, a reușit să achiziționeze mare a parte a acestei colecții de artă și să o ducă la Roma (baza Colecției Aldobrandini). Părți semnificative ale colecției au ajuns ulterior în Colecția Borghese prin moștenire. Colecția din Modena, Galeria Estense, cu lucrări din secolele al XIV-lea până în al XVIII-lea, precum și Biblioteca Estense, se află în Palazzo dei Musei din Modena.

Castelul Estense în Ferrara

Principalele reședințe ale ducilor au fost (până în 1598) Castello Estense din Ferrara și Palatul ducal din Modena (construit în 1634).

După Revoluția Franceză cele două ducate au fost declarate Republica Cispadană (la nord de fluviul Pad) în 1796, care s-a unit cu Republica Cisalpină în anul următor. Pentru pierderea Ducatului de Modena, familia Fulc-Este a fost despăgubită cu posesiunile habsburgice Breisgau și Ortenau prin Pacea de la Lunéville din 1801. În 1803 linia Fulc-Este s-a stins pe linie masculină la moartea ultimul duce, Ercole al III-lea d'Este.

Ramura Austria-Este a Casei de Habsburg-Lorena

[modificare | modificare sursă]

Fiica lui Ercole al III-lea, Maria Beatrice, a readus această moștenire în posesia Casei de Habsburg prin căsătoria cu arhiducele Ferdinand de Habsburg, cei doi devenind fondatorii Liniei Austria-Este. Maria Beatrice moștenise de la mama sa și Ducatul de Massa și Carrara, o altă rămășiță a mărcii Obertenghilor transmisă prin descendenții familiei Malaspina. Regiunile Breisgau și Ortenau au fost pierdute în 1805. După Congresul de la Viena (1814–1815), Ducatul de Modena și Reggio a fost returnat moștenitorilor Liniei Austria-Este. Ultimul duce din familia Austria-Este a fost Francisc al V-lea. În 1859 acesta a trebuit să-și părăsească țara, iar Modena a fost redenumită la dorința populației și cu acordul regelui Napoleon al III-lea a fost încorporată în Regatul Sardiniei. În 1859/1860 ducatul a încetat definitiv să mai existe ca urmare aunificării Italiei și fondării noului Regat al Italiei.Francisc al V-lea a murit la Viena în 1875. El nu a lăsat moștenire titlul și averea nepoatei sale, arhiducesa Maria Tereza, căsătorită cu viitorul rege Ludovic al III-lea al Bavariei, ci i-a oferit arhiducelui Carol Ludovic, fratele împăratului Franz Joseph I, oportunitatea de a-l numi pe unul dintre cei doi fii ai săi moștenitor al posesiunilor din Boemia și al titlului de pretendent în Modena dacă acest fiu adopta numele „Austria-Este”, chiar dacă nu făcea parte din acea ramură a familiei. Astfel, din 1875 arhiducele Franz Ferdinand (n. 1863) a purtat acest nume. După moartea prințului moștenitor Rudolf de Habsburg, Franz Ferdinand a devenit și moștenitor al tronului Austro-Ungariei în 1896. În urma asasinării lui Franz Ferdinand în 1914 la Sarajevo, numele „Austria-Este” a fost purtat de strănepotul său, arhiducele Robert (n. 1915), fiul viitorului împărat Carol I al Austriei. Mama acestuia, Zita de Bourbon-Parma, fiica ducelui Robert I de Parma, era strănepoata Mariei Tereza de Savoia, ducesă de Parma și Lucca, fiica Mariei Tereza de Austria-Este, regină a Sardiniei, care era la rândul ei fiica Mariei Beatrice d'Este și a arhiducelui Ferdinand de Habsburg, fondatorii liniei Austria-Este. Prin urmare, există cel puțin o descendență directă a familiei pe linie feminină.

Lorenz al Belgiei, fiul arhiducelui Robert, poartă numele de Austria-Este; în calitate de soț al prințesei Astrid a Belgiei, i s-a acordat și titlul de Prinț al Belgiei de către regele Albert al II-lea în 1995. Copiii cuplului dețin din 1991 titlul de Arhiduce de Austria-Este, respectiv Arhiducesă de Austria-Este.[1]

Membri importanți ai Casei de Este

[modificare | modificare sursă]

Margrafi de Este

[modificare | modificare sursă]
Fulco I d'Este
  • Fulco I d'Este (d. 1128);
  • Azzo al IV-lea d'Este (d. înainte de 1145);
  • Bonifacio I d'Este (d. 1163);
  • Fulco al II-lea d'Este (d. înainte de 1172);
  • Bonifacio al II-lea d'Este (d. 1190);
  • Obizzo I d'Este († 1193) din 1171 margraf de Este;
  • Azzo al V-lea (d. 1193) margraf de Este;
  • Azzo al VI-lea d'Este (d. 1212), din 1171 margraf de Este, din 1196 podestat de Ferrara, din 1210 margraf de Ancona;
  • Aldobrandino I (d. 1215) margraf de Este, podestat de Mantua din 1212;
  • Azzo al VII-lea Novello (d. 1264) margraf de Este, podestat de Ferrara din 1215, podestat de Mantua din 1253;
  • Rinaldo I (d. 1251);
  • Obizzo al II-lea (d. 1293) margraf de Este, signor de Ferrara din 1264, de Modena din 1288, de Reggio din 1289;
  • Francesco I (d. 1312) margraf de Este din 1282;
  • Berthold I (d. 1343) margraf de Este;
  • Francesco al II-lea (d. 1384) margraf de Este;
  • Azzo al IX-lea (d. 1415) margraf de Este;
  • Taddeo (d. 1448) margraf de Este;
  • Berthold al II-lea (d. 1463) margraf de Este.

Signori de Ferrara, Modena și Reggio Emilia

[modificare | modificare sursă]
  • Obizzo al II-lea d'Este (d. 1293) margraf de Este, podestat de Ferrara din 1264, signor de Modena din 1288, de Reggio din 1289;
  • Azzo al VIII-lea d'Este (d. 1308), signor Ferrara, Modena și Reggio din 1293
  • Aldobrandino al II-lea d'Este (d. 1326) signor de Ferrara, Modena și Reggio din 1308, alungat;
  • Rinaldo al II-lea d'Este (d. 1335), readus pe tron, signor al Ferrarei din 1317;
  • Niccolò I d'Este (d. 1344)
  • Rinaldo al III-lea d'Este (d. 1369)
  • Obizzo al III-lea d'Este (d. 1352), signor de Ferrara din 1335, de Modena din 1336, căsătorit cu Elisabeta (d. 3 martie 1341), fiica lui Albert al II-lea de Saxonia-Wittenberg;
  • Aldobrandino al III-lea d'Este (d. 1361) a succedat în 1352;
  • Niccolò al II-lea d'Este (d. 1388) a succedat în 1361;
  • Alberto I d'Este (d. 1393) a succedat în 1388;
  • Niccolò al III-lea d'Este (d. 1441) a succedat la tron în 1393; a avut cel puțin 24 de copii;
  • Leonello d'Este (d. 1450) a succedat în 1441 ca margraf de Ferrara;
  • Borso d'Este (d. 1471) a succedat în 1450, duce de Modena și Reggio din 1452, duce de Ferrara din 1471.

Duci de Ferrara, Modena și Reggio (1452–1597)

[modificare | modificare sursă]

Duci de Modena și Reggio (1597–1796)

[modificare | modificare sursă]

Ducese de Massa și Carrara

[modificare | modificare sursă]

Duci de Modena și Reggio din Casa de Austria-Este (1814–1860)

[modificare | modificare sursă]

Din 1815 au fost, de asemenea, Duci de Mirandola și din 1829 Duci de Massa și de Carrara:

Purtătorii numelui „Austria-Este” din Casa de Habsburg după 1859

[modificare | modificare sursă]

Alți membri ai familiei

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]